ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Ministerul Agriculturii a aprobat noi recomandări pentru plantarea pomilor

09:06 | 25.11.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a aprobat noi Recomandații agrotehnice privind modul de elaborare a proiectului și a planului de înființare a plantațiilor de pomi, arbuști fructiferi și căpșun, transmite MOLDPRES.

Elaborarea noilor Recomandații rezidă în necesitatea asigurării creării și implementării unor modele moderne de business, cu riscuri minime, menite să asigure eficiență în timp și orientate spre generarea profiturilor la întreprinderi.

„Documentul a fost conceput pentru a putea fi aplicat, în scop de ghidare, de către proiectanți și producători sau potențiali producători agricoli, la elaborarea proiectelor de înființare a plantațiilor perene”, potrivit MAIA.

Conform autorilor documentului, Recomandațiile agrotehnice stabilesc: regulile aplicabile pentru proiectarea plantațiilor de pomi, arbuști fructiferi, și căpșun; condițiile de climă, sol și de mediu care necesită a fi respectate la elaborarea proiectului și a planului de înființare a plantațiilor de pomi, arbuști fructiferi și căpșun; cerințele generale și specifice ale proiectului și planului de înființare a plantațiilor de pomi, arbuști fructiferi și căpșun.

În contextul schimbărilor climatice, MAIA recomandă proiectanților din domeniu să atragă o atenție sporită asupra corectitudinii elaborării proiectelor, inclusiv prin prisma Recomandațiilor respective, astfel încât acordarea subvențiilor pentru înființarea plantațiilor din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural să fie direcționate spre investiții durabile și eficiente.

Foto: agrobiznes.md

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!