ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

La Nisporeni a fost inaugurat stadionul reconstruit

10:19 | 24.11.2021 Categorie: Sport

Chişinău, 24 nov. /MOLDPRES/. La Nisporeni a fost inaugurat Stadionul din cadrul Centrului de Tineret şi Sport din oraş. Acesta este un stadion de nivel internaţional, corespunde standardelor UEFA, cu o capacitate de şase mii de locuri, transmite MOLDPRES.

Reconstrucţia stadionului a demarat în anul 2017, proiectul fiind calificat de autorităţi drept „un obiectiv strategic pentru localitate”.

Potrivit Consiliului raional Nisporeni, s-a reuşit finalizarea unui proiect de o mare importanţă regională, ce are scopul să dezvolte potenţialul turistic, precum şi să îmbunătăţească condiţiile de trai ale localnicilor.

Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) a contribuit la reamenajarea Arenei raionale, prin amenajarea, îngrijirea gazonului natural și instalarea nocturnei. De asemenea, Federația va asigura și o parte din fotoliile individuale din tribune.

Valoarea proiectului de la Nisporeni se estimează la peste 80 de mii de lei, buget asigurat din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională şi contribuţia autorităţilor locale. 

Foto: Consiliul raional Nisporeni

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!