ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Preşedinţii Maia Sandu şi Klaus Iohannis au discutat despre relansarea mai multor proiecte de interes pentru cetățenii din Republica Moldova şi România

18:21 | 23.11.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi, în debutul vizitei oficiale pe care o efectuează la București, o întrevedere cu președintele României, Klaus Werner Iohannis, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

Cei doi președinți au discutat la Palatul Cotroceni, atât în format tête-à-tête, cât și cu participarea delegațiilor oficiale, despre avansarea relațiilor bilaterale și relansarea mai multor proiecte de interes pentru cetățenii din Republica Moldova și România. 

„Am vorbit despre modul în care România poate sprijini agenda noastră de transformare și am încurajat investitorii români să vină în Republica Moldova. Am discutat despre cooperarea bilaterală pe proiecte strategice de interconectare energetică și de dezvoltare a infrastructurii de transport, despre programele din domeniul educației și culturii, şi despre consolidarea relațiilor comerciale bilaterale”, a declarat Maia Sandu.

Președinta Maia Sandu i-a mulțumit președintelui Iohannis, în numele cetățenilor Republicii Moldova, pentru sprijin, pentru asistența generoasă oferită țării noastre în combaterea pandemiei Covid-19, inclusiv donaţia de peste 500 de mii de doze de vaccin, care au permis autorităților de la Chişinău să salveze mii de vieți. Șefa statului a exprimat recunoștință și pentru donația de motorină, oferită pentru a sprijini agricultorii moldoveni afectați de secetă, precum și pentru păcura acordată Republicii Moldova în timpul crizei gazelor din această toamnă. 

Potrivit președintei Maia Sandu, România este principalul partener economic al țării noastre, un susținător important al dezvoltării democratice a Republicii Moldova. „De România ne leagă o istorie și limbă comună, și relații strânse de prietenie. Ținem mult la această relație specială și ne dorim ca ea să se dezvolte în continuare la fel de productiv, în interesul cetățenilor țărilor noastre”, a precizat şefa statului.

La finalul discuțiilor, miniștrii de Externe ai Republicii Moldova și României au semnat Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare dintre Republica Moldova și România. Documentul reconfirmă angajamentul de a lucra împreună pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, singura cale ce poate asigura dezvoltarea economică și socială a ţării noastre în beneficiul cetățenilor săi.

După întrevedere, președinții Maia Sandu și Klaus Iohannis au susținut un briefing comun de presă. 

Tot astăzi, Maia Sandu a depus o coroană de flori la Monumentul „Mormântul Ostașului Necunoscut” în cadrul unui ceremonial militar. Ulterior, a semnat în Cartea de Onoare a Monumentului. 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează astăzi o vizită oficială la București, la invitația președintelui României Klaus Iohannis. La București, șefa statului este însoțită de Cristina Gherasimov, Secretar General al Președinției, Sorina Ștefârță, consilier pentru comunicare publică, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Anatolie Topală, ministru al Educației și Victor Chirilă, Ambasadorul desemnat al Republicii Moldova în România.

Foto: Președinție

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!