ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Comunicat de presă al Comisiei Naționale a Pieței Financiare

10:20 | 08.10.2021 Categorie: Comunicate

Noul vicepreședinte al CNPF, Vitalie Lemne, a fost prezentat colectivului de angajați

Chişinău, 8 oct. /MOLDPRES/. Noul vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Vitalie Lemne, a fost prezentat joi, 7 octombrie, colectivului de angajați, de către vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, și președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba.

Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, l-a felicitat pe Vitalie Lemne cu ocazia desemnării sale în funcția de vicepreședinte al CNPF și i-a urat mult succes în dezvoltarea pieței financiare nebancare, întru atingerea obiectivelor scontate în beneficiul cetățenilor și consumatorilor de produse financiare nebancare. 

La rândul său, președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, a subliniat că Vitalie Lemne este un profesionist, care, grație experienței sale în domeniul bancar și sectorul real al economiei, își va aduce aportul la fortificarea sistemului financiar nebancar.

Vitalie Lemne a mulțumit pentru încrederea acordată și a menționat că împreună cu echipa CNPF va contribui la valorificarea oportunităților de dezvoltare a segmentelor reglementate de autoritatea de supraveghere nebancară. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!