ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Ministrul de Externe al Slovaciei va sosi în vizită la Chișinău

13:26 | 14.09.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovace, Ivan Korčok, va efectua miercuri o vizită la Chișinău, la invitația vicepremierului, ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.

Programul vizitei oficialului slovac include întrevederi cu omologul său moldovean, Nicu Popescu, șeful statului Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu, prim-ministrul Natalia Gavrilița și vicepremierul pentru reintegrare Vlad Kulminski, a precizat pentru agenție Biroul de presă al MAEIE.

În cadrul discuțiilor vor fi abordate principalele aspecte ale cooperării moldo-slovace, agenda europeană a Republicii Moldova, programele de asistență pentru dezvoltare.

Foto: MAEIE

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!