ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Terenul fostului Stadion republican poate fi vândut SUA

09:06 | 22.07.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 22 iul. /MOLDPRES/. Judecătorii constituționali nu au admis sesizarea a trei deputați socialiști, care au contestat decizia Parlamentului Republicii Moldova din 2018 prin care se transmitea terenul fostului Stadion republican către SUA, comunică MOLDPRES.

Curtea Constituţională a declarat ieri, inadmisibilă sesizarea a trei deputaţi ai PSRM, prin care aceștia solicitau verificarea constituționalității unei legi votate acum trei ani prin care terenul fostului Stadion republican din Chișinău se transmitea către Statele Unite ale Americii. 

În urma acestei decizii a Curții Constituționale, terenul nominalizat poate fi vândut Statelor Unite, care  doresc să construiască acolo un nou sediu pentru reprezentanța lor diplomatică în țara noastră.

Legea prin care terenul fostului Stadion Republican a fost transmis pentru construcţia Ambasadei SUA a fost votată în Parlament şi promulgată în 2018. Documentul a fost semnat de ex-preşedintele Legislativului, Andrian Candu, după suspendarea temporară din funcţie a fostului şef al statului, Igor Dodon, care a refuzat, de două ori, promulgarea acestei legi.

În decembrie 2020, deputații PSRM și cei din grupul Pentru Moldova au votat, în două lecturi, abrogarea legii promulgate în 2018 şi au sesizat Înalta Curte invocând ”neconstituţionalitatea documentului”.

La finele anului 2020, reprezentanța diplomatică a Statelor Unite ale Americii la Chișinău a emis un comunicat în care a precizat că scandalul declanşat pe marginea legii din 2018 afectează negativ relațiile dintre SUA și Republica Moldova.

foto: deschide.md

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!