ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Noul Legislativ va fi constituit din trei formațiuni

07:04 | 12.07.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală a procesat 99,35 la sută (2 136) de procese-verbale din totalul de 2 150 din cadrul alegerilor legislative de ieri. Astfel, noul Parlament va fi constituit din trei formațiuni, care au trecut pragul electoral - Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, precum și partidul condus de Ilan Șor, comunică MOLDPRES.

Datele preliminare prezentate de CEC arată că PAS acumulează 52,46 la sută din voturi, BECS - 27,41 la sută, iar Partidul Șor – 5,79%.

Pentru Blocul electoral “Renato Usatîi” și-au exprimat votul 4,12 la sută, pentru Partidul Platforma Demnitate și Adevăr 2,34 la sută, pentru Partidul Democrat din Moldova 1,82 la sută, pentru partidul PACE au votat 1,28 la sută din alegători.

Ceilalți concurenți electorali au înregistrat scoruri sub un procent.

Duminică, 11 iulie, în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri parlamentare anticipate. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!