ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase a votat pentru o Moldovă în care parlamentarii lucrează pentru oameni

09:25 | 11.07.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 11 iul. /MOLDPRES/. Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, și-a exercitat în această dimineață dreptul la vot la alegerile parlamentare. El a spus că a optat pentru “o Moldovă de mâine în care lumea trăiește bine în familiile reunite acasă”, comunică MOLDPRES.

El a mers la votare însoțit de fiică și soție. „Este o zi foarte importantă și îndemn toți cetățenii din țară și din diasporă să iasă la urne și să voteze pentru o Moldovă de mâine în care parlamentarii muncesc pentru oameni”, a menționat Năstase.

El a îndemnat cetăţenii să iasă la vot şi să raporteze orice încălcare sau abuz pe care îl depistează.

Astăzi peste 3,2 milioane de cetăţeni ai R. Moldova cu drept de vot sunt așteptați să participe la alegerile parlamentare anticipate. Secțiile de votare sunt deschise între orele 07:00 și 21:00. În cursa pentru fotoliile de legislatori s-au înscris 23 de concurenți electorali.

Pentru validarea alegerilor este nevoie de prezența la urne a cel puţin o treime din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.

foto: știri.md

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!